Cristoiu, despre amânarea evenimentului dedicat Revoluției: Motivele sunt tot electorale. O justificare de-a dreptul penibilă a președintelui

Cristoiu, despre amânarea evenimentului dedicat Revoluției: Motivele sunt tot electorale. O justificare de-a dreptul penibilă a președintelui
Publicat: 17/05/2019, 16:58

„Motivele sunt tot electorale pentru că, inițial, această „paranghelie” – așa îi spun eu – era programată pe 20 mai pentru ca să fie în campania electorală. Sigur, a venit o justificare de-a dreptul penibilă a președintelui, că pe 20 mai se împlinesc 29 de ani de la primele alegeri, libere – zice el. Și atunci a fost pusă ca o acțiune electorală pe de o parte pentru a contracara acuzațiile că l-a sprijinit pe Augustin Lazăr în supraviețuirea în fruntea Parchetului după scandalul cu deținuții politici și pe de altă parte pentru ca să transforme acești 30 de ani pe care Klaus Iohannis – cred că voia să-i facă în continuare ca o trecere în revistă a victimelor comunismului și a abuzurilor comunismului – era un bun prilej, așa a fost gândit, ca să mai atace iar PSD-ul, pe Liviu Dragnea, cu acele slogane „ciuma roșie”, slogane folosite și de liderii PNL în campania pentru europarlamentare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, jurnalistul Ion Cristoiu.

Ziaristul susține că președintele Klaus Iohannis și-a dat seama că evenimentul ar putea fi un fiasco după ce asociațiile de revoluționari au reacționat și i-au solicitat amânarea. „După părerea mea, este un fiasco și continuarea acestei teze absurde potrivit căreia anul 2019 este anul recunoștinței si 2019 trebuie să fie anul aniversării cu pompă a Revoluției din 1989″.

Jurnalistul Ion Cristoiu anunță că este contra inițiativei de a Revoluția română pe 22 decembrie, având în vedere că și Guvernul a anunțat că va lansa pe 6 iunie un program similar dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluție.

„Sunt mai multe motive, primul fiind că prin rechizitoriul Parchetului General, rechizitoriu prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, din punct de vedere oficial statul român a renunțat la teza Revoluției din decembrie pentru a institui lovitura de stat din decembrie dată de grupul pro-sovietic. Că așa se spune în rechizitoriu, domnul Klaus Iohannis a lăudat acest rechizitoriu. A continua să vorbești despre Revoluția din decembrie mi se pare o absurditate și a se vedea în comunicatul care anunța „paranghelia”, acum amânată, că urma să fie invitați si revoluționarii din decembrie. Păi, principalul revoluționar este Ion Iliescu pentru că Ion Iliescu a susținut tot timpul că a fost Revoluție, nu lovitură de stat. Din punct de vedere al opiniei publice, al educării tinerei generații, a relua ceea ce se întâmplă din decembrie 1989 într-una, adică iar cu martirii revoluției, iar cu revoluționarii care, repet, au fost puse la îndoială toate aceste slogane, aceste clișee chiar de către Parchetul General, mi se pare o acțiune absolut inutilă”, susține analistul.

Ion Cristoiu solicită Executivului să schimbe tema acestei inițiative și să o transforme în 30 de ani de democrație și, ca o primă măsură, să înființeze un institut de studiere a post-decembrismului. „Sigur, sub autoritatea statului pentru că noi avem, 30 de ani, vă spun eu și ca istoric al clipei și ca istoric, în care noi nu am studiat postedecembrismul. Noi avem nevoie de documente care trebuie adunate undeva. Sunt benzi video, sunt 30 de ani de istorie, 30 de ani de evenimente, 30 de ani de evoluție a instituțiilor. Deci eu așa aș vedea aniversarea, pe de o parte. În primul rând, înființarea unui institut, nu al Revoluției, nici al anticomunismului, ci al postdecembrismului, în care istorici, cercetători, să adune documente. Documentele sunt risipite, memorii nu avem. Încă o dată, noi nu avem nicăieri online adunate toate benzile video din perioada postdecembristă. Avem mineriadele, marile momente. Nu avem documente. Din punct de vedere editorial trebuie lansat un program editorial finanțat de Ministerul Culturii, care constă în culegeri de principalele documente. Știți că noi nu avem nicio carte de documente postdecembriste? Proclamații, cuvântări… Nu avem monografii ale unor instituții. Tot prin hotărâre de guvern, ar trebui ca principalele instituții democratice din România să convoace simpozioane prin care ele să-și sărbătorească 30 de ani. 30 de ani de Senat, 30 de ani de Camera Deputaților, 30 de ani de Parchet, de procuratură democratică, 30 de ani de SRI, de Președinție chiar, pentru că toate aceste instituții au avut o evoluție în 30 de ani, cu multe probleme, 30 de ani de probleme ale României, soluționate sau nesoluționate, asta trebuie să fie”, a susținut jurnalistul.

Ion Cristoiu crede că președintele Klaus Iohannis ar trebui să renunțe complet la acest eveniment.

„Nu vom face iar niște clișee despre Revoluție sau cum vrea Klaus Iohannis, în mod aberant, să transformăm 22 decembrie 1989 iar într-o discuție cu slogane despre victimele comunismului, abuzurile comunismului. Astea le știm din 1990. De asta cred că trebuie urgent. Nu amânată, ci renunțarea lui Klaus Iohannis la Anul Recunoștinței. Anul recunoștinței față de cine? Și dincolo, mai ales Guvernul, pentru că el poate să facă, să dea o hotărâre de Guvern să proclame 22 decembrie 1989 începutul procesului democratic în România. Asta a fost, nu Revoluția. Pentru că Revoluție înseamnă iar discuții: a fost lovitură de stat, au fost martiri, procesul Ceaușescu, iar începem cu colive, cu lumânări și cu coroane de flori depuse. Așa ar trebui. Și anul acesta, dar și mai ales la anul. Că la anul se împlinesc 30 de ani”, a mai spus jurnalistul.

Analistul susține că este nevoie de o istorie a partidelor politice postdecembriste serioasă, nu tendențioasă. „Cronologia Domniței Ștefănescu se oprește la 2004 sau 2005, la începutul epocii Băsescu. A început acum Alexandru Radu și au apărut primele două volume din Istoria partidelor politice. Am înțeles că se va lansa o istorie oficială a PNL. Ne-ar trebui o istorie a partidelor politice postdecembriste serioasă, nu tendențioasă. Noi de asta avem nevoie. Și pentru tânara generație care trăiește aceste vremuri ar fi o formă de educație. Știți foarte bine din 1990, sărbătorirea, aniversarea Revoluției se face cu cruci, cu colive. Anul acesta ar fi o aberație pentru că avem un document oficial care pune la îndoială Revoluția”, a completat Ion Cristoiu.

Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne organizarea ceremoniei solemne în cadrul căreia anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”, pentru a elimina „orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală”. Guvernul a anunțat joi, lansarea programului „30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989″ pe 6 iunie, după ce președintele Klaus Iohannis a precizat că va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc pe 20 mai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină